Umilinţa de a trăi în România – III

Vă rog să citiţi cu răbdare Şi dacă binevoiţi, daţi mai departe.

Lucrez la o firmă privată, cu capital străin, francez ca să fiu mai precisă. Pe cale de consecinţă am un director francez. Care director este mare iubitor /practicant de motociclism. Nu orice fel de motociclism, de ăla enduro, hard enduro ( REDBULL ROMANIACS vă spune ceva?)
Bossul invită an de an turişti francezi, iubitori de mers cu motocicleta sau ATV-ul, cunoaşte Munţii Banatului şi nu numai, ca nimeni altul.
Recent a venit din Franţa o trupă, ATV-uri plus un microbuz pentru piese de schimb, echipament de rezervă şi alte ălea.
Porneşte caravana din Timişoara, cap compas(ca să mă exprimi în termeni marinăreşti, se poartă) Lacul Surduc. După ce au bătut coclaurii în lung şi în lat, trage trupa în faţa unei cârciumi, aliniază ATV-urile şi zbang înăuntru să vâre ceva la ghiozdan.
De aici încolo povestesc ce mi “s-a povestit” de către nefericitul protagonist al acestui post.
Zice omul, că a lăsat ATV-ul (valoare de piaţă pe la 12000 EURO) cu cheile în contact şi casca pe şa. Aaaa, sar eu cu gura, ca orice femeie care se respectă, mare greşeală.
Attendez, zice francezul meu, după vreo 10 minute mi-am dat seama că nu e bine să las cheile în contact şi am ieşit şi le-am recuperat. Apoi s-a regalat cu meniul de la cârciumă. Iese gaşca din numita dugheană şi încalecă fiecare obiectul din dotare. Mai puţin omul meu, al cărui ATV prinsese viaţă şi o tăiase fără chei şi într-o linişte totală, în cârciumă nu s-a auzit nici măcar un oftat, erau uşile şi geamurile deschise şi manelele nu făceau parte din meniu.
Revine omul în Timişoara cu microbuzul, ia un KTM-ul împrumut, că dacă tot a bătut atâta amar de drum, măcar să se distreze. Era cumva liniştit, avea asigurare full, inclusiv pentru furt. Normal, a depus plângere la Poliţie.
La întoarcerea în Franţa, s-a adresat, cum era şi normal, societăţii de asigurări, să recupereze din pagubă. Ăia, firmă serioasă, se adresează poliţiei din city of Fârdea să verifice cum stau lucrurile. În nici 2 săptămâni primeşte de la firma de asigurări un răspuns uluitor şi cu documente legale.
Cică francezul meu a venit în România fără ATV, reclamaţia e un fals, există declaraţia unui martor care l-a văzut pe la miezul nopţii umblând pe jos pe malul lacului(normal, omul căuta obiectul care-i fusese furat, nu putea să-l şi caute şi să şi circule cu el). În plin sezon de concedii, iulie pentru amatorii de precizări, s-a depus dosarul la Judecătoria Timiş, scumpa noastră justiţie şi-a făcut datoria cu viteză de navetă spaţială şi a confirmat declaraţia ăluia de-l văzuse cică fără motorizata din dotare, dispunând închiderea dosarului, reclamaţie nefondată.
Pe cale de consecinţă, francezul meu se află faţă în faţă cu un dosar penal în Franţa, pentru fals în declaraţii, plângere depusă, cum altfel, de către societatea de asigurări.
Din fericire, deşi s-ar putea să nu ajute la mare lucru, există poze care ar putea împrospăta memoria vajnicului poliţist care a întocmit dosarul şi mai ales ar trimite dracului la pubelă pe imaculaţii şi nemulţumiţii noştri magistraţi.
Mi-ar plăcea să cred că măcar cineva al cărui cuvânt are oarece greutate citeşte ceea ce am scris eu, măcar cineva va fi curios să vadă documentele şi va face şi mai auzit mesajul meu.
Mi-a fost ruşine, m-am simţit umilită pentru că trăiesc în ţara asta, care a fost încă odată terfelită ca o cârpă de şters pe jos, cu concursul neprecupeţit al poliţiei şi al justiţiei. Ei sunt cei care de fapt m-au umilit.

Aveţi aici o poză dintr-o sumdenie, unde puteţi vedea ATV-ul împreună cu propietarul, iar locul poate fi identificat cu uşurinţă ca fiind foarte în România. Am pus şi cele 3 pagini ale super rapidei decizii judecătoreşti.
Sper că toată lumea a înţeles că cel care a şutit ATV-ul e un mic mucos, fiu de oarece barosan din zonă, poliţistul a pus botul să rezolve situaţia, a luat tainul, restul a fost rezolvat de scumpii noştri magistraţi. Cu tain cu tot!

.